Integritate profesională
Suntem hotărâți să respectăm standarde înalte de integritate profesională în tot ceea ce facem. Standardele noastre etice nu ar trebui niciodată să fie compromise în favoarea rezultatelor de afaceri.
Conflicte de interese
Furnizorii trebuie să evite conflictele de interese în relațiile lor comerciale și să acționeze cu deplină transparență în orice circumstanțe în care apare sau poate apărea un conflict.
Ca atare, furnizorii trebuie (și trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că Lucrătorii lor fac acest lucru):
- să evite situațiile în care interesele lor personale și/sau comerciale, sau interesele directorilor sau angajaților lor pot intra sau pot părea că intră în conflict cu interesele Companiilor din Grupul BAT;
- să divulge Grupului dacă orice angajat al Grupului sau rudă apropiată a unui angajat al Grupului poate manifesta un interes de orice fel în activitățile lor de afaceri sau legături economice cu aceștia; și
- să informeze Grupul cu privire la orice situație care este sau poate fi văzută ca un conflict de interese real sau potențial, imediat ce apare conflictul, și să divulge modul în care este gestionat.
Aceste prevederi nu sunt menite să împiedice Furnizorii să întrețină relații cu concurenții Grupului în situațiile în care este legitim și adecvat să facă acest lucru.
-
Definiții
-
Mită și corupție
-
Cadouri și protocol (C&P)
-
Sancțiuni și măsuri de control privind exporturile
-
Ce sunt sancțiunile și măsurile de control privind exporturile?
-
Combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului
-
Business Records and Confidentiality
-
Confidențialitatea datelor și riscul cibernetic
-
Evaluarea protecției datelor și riscului cibernetic
-
Concurență loială și măsuri antitrust
-
Evaziune fiscală
Definiții
‘Comportament necorespunzător’ înseamnă desfășurarea (sau neexecutarea) unei activități comerciale sau a unei funcții publice cu încălcarea așteptărilor că aceasta va fi efectuată cu bună-credință, imparțial sau în conformitate cu o obligație de încredere.
‘Plăți de facilitare’ sunt mici plăți efectuate pentru a stimula sau a accelera efectuarea de către un funcționar de nivel scăzut a unei acțiuni de rutină la care plătitorul ’ are deja dreptul. Acestea sunt ilegale în majoritatea țărilor. În unele țări, precum Marea Britanie, efectuarea unor plăți de facilitare de către cetățenii lor în străinătate reprezintă o infracțiune.
Mită și corupție
Este inacceptabil ca orice Furnizor (sau angajații sau reprezentanții acestora) să fie implicat în luare de mită sau alte practici de corupție.
Ca atare, Furnizorii nu trebuie să se angajeze niciodată într-o conduită care ar putea implica luare de mită, inclusiv:
- să nu ofere, să nu promită sau să nu acorde niciodată cadouri, plăți sau alte beneficii (precum ospitalitate, comisioane, o ofertă de muncă/stagiu sau oportunități de investiții) niciunei persoane (în mod direct sau indirect), pentru a induce sau recompensa Comportament necorespunzător sau pentru a influența în mod inadecvat orice decizie a oricărei persoane în avantajul său sau al Grupului;
- să nu ceară, să nu accepte, să nu fie de acord să accepte sau să nu aprobe să primească niciodată niciun cadou, plată sau alt beneficiu de la nicio persoană (în mod direct sau indirect) ca recompensă sau stimulent pentru un Comportament necorespunzător sau care influențează sau dă impresia că este intenționat în mod necorespunzător să influențeze deciziile Grupului;
- să nu ofere, promită sau acorde niciodată niciun cadou, plată sau alt beneficiu unui Funcționar Public, cu intenția de a-l influența în calitate de Funcționar Public în avantajul lor sau al Grupului;
- să nu ofere niciodată Plăți de Facilitare (în mod direct sau indirect) cu privire la activitățile de afaceri ale Grupului, cu excepția cazurilor în care acest lucru ar fi strict necesar pentru protejarea sănătății, siguranței sau libertății oricăror Lucrători, și
- să aplice măsuri de control proporționale și eficace pentru a se asigura că nu sunt oferite, efectuate, solicitate sau primite plăți necorespunzătoare de către terțe părți care prestează servicii pentru sau în numele lor sau al Grupului. Cadourile pentru funcționarii publici cu valoare mai mare decât simbolică rareori sunt adecvate.
Cadouri și protocol (C&P)
Oferirea sau acceptarea ocazională de cadouri și protocol de afaceri poate fi o practică de afaceri acceptabilă. Cu toate acestea, cadourile și protocolul necorespunzătoare sau excesive pot fi o formă de luare de mită și corupție și pot provoca daune grave BAT și Furnizorilor noștri.
Furnizorii nu trebuie să ofere sau să accepte cadouri și protocol în cazul în care acest lucru ar constitui sau ar fi perceput ca luare de mită sau alte activități de corupție. Prin urmare:
- Ne așteptăm ca Furnizorii să respecte principiile capitolului privind cadourile și protocolul al Grupului, după cum sunt stabilite în SoBC, când fac afaceri cu Companiile Grupului și Angajații Grupului;
- schimbul de cadouri și protocol între Angajații și Furnizorii BAT este interzis în timpul oricărei licitații sau a unui proces de ofertare competitivă care implică Grupul; și
- Furnizorii nu trebuie să încerce, în mod direct sau indirect, să influențeze un Funcționar public în numele Grupului, oferindu-i cadouri și protocol (sau alt avantaj personal) acestuia sau oricărei persoane, precum o rudă apropiată, un prieten sau un asociat al unui Funcționar public.
Sancțiuni și măsuri de control privind exporturile
Furnizorii trebuie să se asigure că își desfășoară activitatea în conformitate cu toate regimurile de sancțiuni internaționale și de control al exporturilor aplicabile și că nu se implică în niciun teritoriu sancționat sau in relatii cu părți sancționate, în cazul în care este interzis să facă acest lucru.
Prin urmare, Furnizorii trebuie:
- să fie conștienți și să respecte pe deplin toate regimurile de sancțiuni aplicabile, care le vizează activitățile de afaceri;
- să implementeze măsuri de control interne eficace pentru a minimaliza riscul încălcărilor sancțiunilor sau determinării Grupului să încalce sancțiunile și să ofere instruire și asistență pentru a se asigura că angajații lor le înțeleg și le pun în aplicare în mod eficace, în special în cazul în care munca lor implică aprovizionarea din teritorii care fac obiectul unor sancțiuni, transferuri financiare internaționale sau furnizarea sau cumpărarea transfrontalieră de produse, tehnologii sau servicii; și
- să informeze Grupul cu privire la orice situație în care intenționează să furnizeze bunuri sau servicii către Grup, provenind sau fiind transbordate printr-un teritoriu care face obiectul unor sancțiuni sau dacă intenționează să efectueze plăți sau să furnizeze produse ale Grupului către/prin orice teritoriu sau parte sancționată.
Ce sunt sancțiunile și măsurile de control privind exporturile?
Sancțiunile sunt restricții sau interdicții asupra comerțului sau tranzacțiilor, inclusiv transferuri de fonduri, cu sau implicând anumite țări sau persoane vizate, impuse de țări individuale, precum Statele Unite și Marea Britanie; sau organisme supranaționale, precum ONU și Uniunea Europeană asupra unei alte țări, entități sau persoane fizice.
Unele regimuri de sancțiuni sunt foarte largi; de exemplu, sancțiunile SUA se pot aplica chiar și persoanelor din afara SUA, atunci când acționează în întregime în afara SUA. În special, sancțiunile SUA interzic utilizarea de dolari și bănci americane pentru plăți între părți din afara SUA, care implică părți sancționate, precum și exporturi/transbordări de produse de origine americană și produse cu conținut de origine americană către sau pentru teritorii sancționate sau anumite persoane sancționate.
Unele regimuri de sancțiuni se aplică importurilor / exporturilor / re-exporturilor de produse care își au originea, integral sau parțial, în teritorii care fac obiectul unor sancțiuni, precum și transbordarea unor produse prin teritorii care fac obiectul unor sancțiuni.
Separat de sancțiuni, măsurile de control al exporturilor impun obligații de licențiere asupra transportului transfrontalier al anumitor tipuri de articole. În cazul în care se aplică măsuri de control al exporturilor unui anumit articol, trebuie să ne asigurăm întotdeauna că avem la dispoziție licența (licențele) corespunzătoare înainte de a-l exporta.
Încălcarea sancțiunilor și a măsurilor de control al exporturilor implică sancțiuni grave, inclusiv amenzi, pierderea licențelor de export și închisoare pentru persoane fizice, în plus față de prejudicii semnificative cauzate reputației și daune provocate relațiilor cu partenerii bancari.
Combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului
Este inacceptabil ca orice Furnizor (sau angajații sau reprezentanții acestuia) să fie implicat în activități de spălare de bani sau finanțare a terorismului.
Furnizorii trebuie să implementeze măsuri de control eficace pentru a se asigura că nu desfășoară nicio activitate care ar constitui o infracțiune de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului în orice jurisdicție relevantă sau care ar putea determina BAT să comită o astfel de infracțiune – aceasta include (fără limitare): ascunderea sau conversia ilegală a fondurilor sau proprietăților; deținerea sau gestionarea profiturilor generate de infracțiuni; sau asistarea cu bună știință a finanțării, transferului de active în beneficiul sau sprijinirii în alt mod a grupurilor teroriste și a activităților teroriste.
Business Records and Confidentiality
Pentru a desfășura activități de afaceri cu Grupul, este posibil ca Furnizorii să trebuiască să acceseze evidențe confidențiale și private referitoare la activitățile noastre de afaceri.
Prin urmare, Furnizorii trebuie:
- să se asigure că aceste informații sunt protejate și rămân confidențiale;
- să nu divulge informații confidențiale fără autorizarea prealabilă a Grupului; și
- să fie conștienți de riscul divulgării neintenționate a informațiilor confidențiale prin discuții sau utilizarea documentelor în locuri publice.
De asemenea, Furnizorii trebuie să păstreze evidențe de afaceri actualizate, financiare sau nefinanciare, în conformitate cu legile în vigoare și să se asigure că gestionează datele cu caracter personal în conformitate cu toate legile relevante privind protecția datelor și confidențialitatea. Orice evidențe legate de activitățile de afaceri ale Grupului trebuie, de asemenea, să fie păstrate în perioadele impuse de către Grup.
Confidențialitatea datelor și riscul cibernetic
Ne angajăm să protejăm integritatea și securitatea sistemelor și datelor noastre (inclusiv a datelor cu caracter personal) în întregul nostru lanț de aprovizionare.
Furnizorii trebuie să implementeze sisteme și măsuri de control adecvate pentru a proteja datele Grupului, inclusiv datele cu caracter personal și, după caz, accesul la sistemele Grupului. Mulți Furnizori dețin sau au acces la date cu caracter personal sau informații confidențiale ale Grupului.
Pe lângă respectarea legilor globale privind confidențialitatea datelor, precum Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD), menținerea unei bune igiene cibernetice de către Furnizori este esențială pentru securitatea datelor și sistemelor respective ale Grupului și pentru a proteja activitățile de afaceri ale Grupului. Prin urmare, ne așteptăm ca Furnizorii noștri să respecte legile privind protecția datelor și securitatea cibernetică, îndrumările de reglementare și bunele practici din domeniu (inclusiv evaluările privind protecția datelor acolo acestea sunt impuse de legislația aplicabilă și evaluări privind amenințările cibernetice).
Amenințările și riscurile de securitate cibernetică asupra modului în care gestionăm datele (inclusiv datele cu caracter personal) sunt în continuă schimbare. Este important ca Furnizorii noștri să implementeze măsuri tehnice, politici și procese adecvate pentru a proteja datele Grupului și pentru a se asigura că orice acces la sistemele Grupului sau prelucrare a tuturor datelor este securizat(ă) și gestionat(ă) în conformitate cu procese documentate.
Prin urmare, Furnizorii trebuie:
- să respecte toate politicile adecvate de protecție a datelor, securitate a informațiilor și securitate cibernetică și să le actualizeze periodic;
- să monitorizeze permanent respectarea acestor politici și să se asigure că este întreprinsă cu promptitudine orice acțiune de remediere;
- să investigheze imediat potențiale încălcări ale politicilor de protecție a datelor, incidente de securitate și să raporteze Grupului orice astfel de incidente sau evenimente care pot afecta datele sau sistemele Grupului; și
- atunci când li se solicită acest lucru de către Grup, să pună în aplicare astfel de măsuri de remediere.
Evaluarea protecției datelor și riscului cibernetic
Furnizorii trebuie să evalueze permanent riscul pentru organizația lor și modul în care acest risc poate afecta manipularea datelor Grupului (inclusiv cu caracter personal) sau accesul la sistemele și datele Grupului.
Furnizorii trebuie să ia în considerare riscul asociat datelor Grupului aflate în posesia lor sau pe care îl poate prezenta orice acces la sistemele Grupului, în conformitate cu modelele de amenințări și riscuri.
Concurență loială și măsuri antitrust
Credem în libera concurență, în conformitate cu legile concurenței (sau „antitrust”).
Prin urmare, Furnizorii trebuie să concureze corect și etic și să respecte legile concurenței din fiecare țară și zonă economică în care activează.
Evaziune fiscală
Furnizorii trebuie să se asigure că respectă toate legile și reglementările fiscale în vigoare din țările în care își desfășoară activitatea și să fie deschiși și transparenți în relație cu autoritățile fiscale.
În niciun caz, Furnizorii nu trebuie să se implice în activități de evaziune fiscală sau să faciliteze o astfel de evaziune în numele altora.
Prin urmare, Furnizorii trebuie să instituie măsuri de control eficace pentru a minimaliza riscul evaziunii fiscale sau facilitarea acesteia și să ofere proceduri adecvate de instruire, sprijin și denunțare pentru a se asigura că angajații lor le înțeleg și le pun în aplicare în mod eficace și că raportează orice preocupări.
Contactarea Grupului
Persoana de contact uzuală din cadrul Companiei Grupului în relația cu dvs.
Director Achiziții Grup:
Canale pentru raportarea neregulilor:
Linii telefonice pentru raportarea neregulilor: