Conformitate
Ne angajăm să monitorizăm conformitatea cu cerințele prezentului Cod și să ne asigurăm că orice probleme identificate sunt investigate și remediate.
Conformitate juridică
Ne așteptăm ca furnizorii noștri să respecte toate legile, codurile și reglementările aplicabile și să acționeze într-o manieră etică.
Prin urmare, Furnizorii trebuie:
- să respecte toate legile, codurile și reglementările aplicabile oriunde își desfășoară activitatea și în orice mod li se pot aplica;
- să notifice în mod prompt Grupul cu privire la orice acțiuni penale sau civile semnificative intentate împotriva lor; și
- să notifice în mod prompt Grupul cu privire la orice amenzi sau sancțiuni administrative aplicate lor, care se referă în orice manieră la cerințele prevăzute în prezentul Cod.
-
Monitorizarea conformității
-
Raportarea preocupărilor
-
Raportarea neregulilor
-
Investigații
-
Consecințele unei încălcări
Monitorizarea conformității
Ne rezervăm dreptul de verificare a conformității Furnizorilor noi și existenți cu cerințele prezentului Cod prin intermediul unor programe de evaluare interne și/sau externe și audit.
Furnizorii trebuie să asigure orice cooperare rezonabilă pentru orice activitate de verificare legată de prezentul Cod (indiferent dacă este efectuată de către Grup sau de către terțe părți angajate de către Grup), inclusiv să asigure păstrarea documentației și a datelor relevante, în perioadele impuse de Grup și/sau legislația relevantă, și să acorde accesul independent la personal, locații, documentație și datele relevante.
O astfel de cooperare va fi discutată și convenită între Grup și Furnizor, pentru a ne asigura că aceasta are loc în cadrul programului de lucru și că se trimite în prealabil o notificare rezonabilă.
Această prevedere se aplică independent de restricțiile legitime aplicabile informațiilor sensibile din punct de vedere comercial și/sau confidențiale – în astfel de cazuri (și în cazul în care se consideră că aceste informații sunt de relevanță semnificativă pentru activitatea de verificare), Furnizorii ar trebui să colaboreze cu Grupul pentru a încerca să identifice mecanisme reciproc acceptabile pentru divulgarea sigură și legitimă.
Raportarea preocupărilor
Ne așteptăm ca Furnizorii să sprijine identificarea, investigarea, abordarea și raportarea încălcărilor suspectate sau efective ale cerințelor prezentului Cod și/sau ale SoBC. Prin urmare, Furnizorii trebuie:
- să implementeze proceduri eficace de gestionare a plângerilor, sau proceduri echivalente, pentru a permite Lucrătorilor lor, în condiții confidențiale și fără teama de represalii, în mod ideal prin raportări anonime, să adreseze întrebări, să își exprime îngrijorările și/sau să raporteze încălcări suspectate sau reale – fie către Furnizor, fie direct către Grup;
- să investigheze cu promptitudine orice îngrijorări credibile cu privire la încălcări suspectate sau efective ale cerințelor prezentului Cod și să ia măsurile adecvate pentru a împiedica orice încălcări și/sau pentru a minimaliza impactul și pentru a opri orice încălcări efective; și
- să raporteze Grupului orice încălcare suspectată sau efectivă a cerințelor prezentului Cod și/sau a SoBC de îndată ce vor lua cunoștință de acestea, după cum este explicat în cadrul politicii de raportare a neregulilor.
Raportarea neregulilor
Orice încălcare efectivă sau suspectată a prezentului Cod sau a SoBC poate fi raportată prin persoana de contact uzuală a Grupului în relațiile cu Furnizorul sau prin canalele noastre de raportare a neregulilor, confidențiale, administrate în mod independent, disponibile la www.bat.com/speakup.
Canalele noastre de raportare a neregulilor sunt gestionate independent și sunt disponibile online, prin mesaje text și linii telefonice directe, 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână și în mai multe limbi locale. Acestea pot fi folosite în condiții de confidențialitate (și anonim, dacă preferați astfel), fără teamă de represalii. Dacă preferați să folosiți linia de asistență, puteți alege locația dumneavoastră din lista furnizată pe website pentru numărul internațional atribuit țării dumneavoastră.
Nu veți suferi nicio formă de represalii (directe sau indirecte) pentru faptul că v-ați comunicat preocupările cu privire la o încălcare suspectată sau efectivă, chiar dacă nu sunteți sigur(ă) cu privire la acuzația privind presupusa încălcare. Nu tolerăm represalii, hărțuirea sau victimizarea niciunei persoane care raportează o preocupare, oferă asistență persoanelor care raportează preocupări sau participă la o investigație.
Investigații
Luăm în serios orice îngrijorări, acuzații sau rapoarte despre încălcări suspectate sau efective ale prezentului Cod și/sau ale SoBC. După caz, vom investiga astfel de chestiuni în mod corect și obiectiv, în conformitate cu politicile și procedurile noastre interne.
În alte cazuri, îi putem solicita unui Furnizor să investigheze problema în conformitate cu propriile proceduri.
În cazurile în care acest lucru este solicitat de către BAT, Furnizorul trebuie să ia legătura cu BAT și să ne țină la curent cu privire la scopul, progresul și rezultatul investigației sale, sau cu privire la acțiunile de corectare, după caz (sub rezerva confidențialității sau a altor cerințe legale aplicabile).
Consecințele unei încălcări
În cazul nerespectării oricăreia dintre cerințele prezentului Cod, Grupul își rezervă dreptul de a solicita Furnizorului respectiv:
- să demonstreze progres semnificativ în ceea ce privește respectarea cerinței(lor) respective într-o perioadă de timp definită și rezonabilă; și/sau
- să se conformeze pe deplin cerinței(lor) în cauză într-o perioadă de timp definită și rezonabilă.
În cazul unei neconformități grave, semnificative și/sau de durată sau în cazul în care un Furnizor demonstrează în alte situații un angajament inadecvat, o inacțiune durabilă sau o lipsă a îmbunătățirii, ne rezervăm dreptul de a rezilia relația de afaceri cu respectivul Furnizor.
Contactarea Grupului
Persoana de contact uzuală din cadrul Companiei Grupului în relația cu dvs.
Director Achiziții Grup:
Canale pentru raportarea neregulilor:
Linii telefonice pentru raportarea neregulilor: